Romanul Țipă cât poți, al doilea din cariera lui Moni Stănilă, începe relativ „în dulcele stil clasic”: Una, cum este numit personajul principal feminin (alter-ego al autoarei, un nume menit să denote anonimatul/smerenia), după ce își aruncă la gunoi patul încă utilizabil, pe care îl schimbă cu unul mai confortabil, este cuprinsă de mustrări de conștiință. Pe acest fond sufletesc, se adună și alte frustrări existențiale, în așa măsură încât Una simte că trebuie să facă ceva schimbări majore cu viața sa și se hotărăște să înceapă prin a-și lua o lungă vacanță de la serviciul său anost, în care nu se regăsește absolut deloc. Pentru asta se gândește că n-ar fi tocmai rău să-și provoace un accident domestic soldat cu ruperea unui picior, ceea ar ține-o de voie, de nevoie, departe de birou câteva luni. Înscenarea însă nu îi iese, alegându-se doar cu mici contuzii. Dar cum ideea vacanței nu o părăsește cu niciun chip, minte pur și simplu că și-a rupt piciorul și că trebuie să stea șase luni în ghips, apoi cu un bagaj minim, ia primul avion spre Praga. Numai că, avionul aterizează într-o pădure situată, pare-se, în mijlocul orașului. Din acest punct al acțiunii, orice urmă de realism dispare. Una se acomodează foarte repede în pădure, își construiește o casă cu patru etaje, și trăiește în armonie cu toate animalele pădurii. Dar mai puțin cu ea însăși. Așa se face că, plimbându-se prin pădure, se întâlnește mai întâi cu Noua, apoi cu Drei, care sunt, nici mai mult nici mai puțin decât două alter-egouri ale sale, una rea, acră și permanent nemulțumită, ceea ce o face să pară și ceva mai în vârstă, cealaltă tânără și fericită, mulțumită deplin de ea însăși. Între cele trei se va naște un adevărat război psihologic, care nu este nimic altceva decât războiul Unei cu ea însăși și cu toți „demonii” ei. Dar după cum se spune în popor, când doi se ceartă, al treilea câștigă. În romanul lui Moni Stănilă însă, când Una și Noua ce ceartă, iar Drei se amuză pe margine, ca o Elveția neutră, învingătoare va ieși a patra, adică... Alta. În fond, aceeași Una, doar că împăcată cu sine însăși.
Țipă cât poți se prezintă astfel ca un veritabil roman psihologic altoit cu elemente de fantasy, filosofie, religie, și nu în ultimul rând, cu multă poezie.
