Fără a avea intenția de a împroșca cu venin peste creștinism, Testamentul Mariei înfățișează o mamă ce nu crede în divinitatea fiului său și este oarecum exasperată de anturajul său și de prostiile pe care le îndrugă. Cu toate acestea, își iubește mult copilul și ar vrea să-l salveze cu orice preț. Maria se coboară de pe piedestalul pe care i l-a construit religia și redevine o simplă mamă, o femeie ce își amintește cu drag și amar zilele copilăriei lui Isus, pe când acesta era doar un băiețel simpatic și vulnerabil, ce se simte neputincioasă în fața pericolului și ce își dorește cu înflăcărare să supraviețuiască. M-a impresionat mult această abordare și am înțeles mai bine de ce zeilor greci li s-au dat atâtea trăsături umane; prin această carte, Maria are potențialul de a deveni (mai) reală, tangibilă și, poate, demnă de admirație.

 Ce mi-a plăcut: mărturisirea specifică fiecărui om care știe că i se apropie sfârșitul; umbra de melancolie, că ar putea fi un bun scenariu de film trist.