Despre autorul angolez Jose Eduardo Agualusa, trebuie să recunosc, nu știam absolut nimic, deși el mai fusese tradus în limba română cu romanul „Vânzătorul de trecuturi” (Editura Corint, 2009). Dar, când am citit informațiile despre acesta pe manșeta coperții a patra și am aflat că este prieten foarte bun cu mozambicanul Mia Couto, cel care m-a fascinat anul trecut cu două cărți geniale, mi-am zis că-i musai să citesc și cartea acestuia. Și de atunci o recomand încontinuu. Pentru că este într-adevăr fascinantă.
Jose Eduardo Agualusa spune aici o poveste din timpul Revoluției Angoleze, prin care Angola își câștigă independența față de Portugalia, puterea colonială conducătoare. În centrul poveștii se află Ludo sau Ludovica, o femeie rămasă singură în timpul revoluției, care, speriată de amploarea evenimentelor, se zidește în apartamentul său și se gospodărește singură ani de zile, până este găsită întâmplător de un copil ce-i devine astfel salvator, confident, protector și fiu adoptiv. Dar, în paralel cu povestea Ludovicăi, Jose Eduardo Agualusa spune și povestea orașului Luanda, focusându-se alternativ pe destinele diverselor personaje care s-au remarcat într-un fel sau altul în episodul tragic al câștigării Independenței, destine care însă nu sunt independente unele de celelalte, ci se întâlnesc mai devreme sau mai târziu, jucând anumite roluri inclusiv în viața Ludovicăi.
