Robert Negru, un jurnalist care dezvoltase o întreagă filosofie despre prietenie, are, în urma unui nefericit incident, revelația propriei însingurări. Fapt ce declanșează în el nevoia de a relua legătura cu cel mai bun prieten al său din copilărie și adolescență, Alexei Toma, de care nu mai știa nimic de un sfert de secol, și care rămăsese în orașul natal, Buftea, unde își întemeiase o familie și unde slujea ca preot la una dintre bisericile din oraș. În ciuda celor douăzeci și cinci de ani de când nu se mai văzuseră și a aparentei discrepanțe dintre profesiile lor și dintre modurile lor de a trăi și de a vedea lumea, prietenia lor se reia imediat, iar pentru a recupera cât mai bine timpul pierdut al prieteniei netrăite, decid să își îndeplinească acum, un vis din copilărie, acela de a petrece împreună, doar ei doi, un weekend la Veneția. În orașul gondolelor cei doi fac slalom printre protestatarii împotriva turiștilor, vizitează o expoziție de artă contemporană, se delectează cu deliciile bucătăriei italiene, dar mai ales discută despre ei, despre ceea ce i-a legat cândva, despre ceea ce îi diferențiază, despre ceea ce încă îi fac să fie prieteni. Și nu doar discută și chiar au ocazia să și pună în practică teoria apropierii, întrucât mica lor vacanță nu va rămâne fără evenimente neprevăzute, care le vor proba prietenia mai mult decât orice discuție și orice beție.
Structurat sub forma unui dialog între prezent și trecut, între trăire și amintire, având un puternic substrat autobiografic peste care ficțiunea se pliază doar cât să sporească savoarea celor povestite, romanul Teoria apropierii se prezintă ca o veritabilă radiografie a unei prietenii speciale dar și ca un tratat teoretic și practic despre prietenie în general. Scris mai degrabă cu inima decât cu armamentul greu tipic romancierului clasic, el merge direct la sufletul cititorului, care inevitabil își va trece propria poveste de prietenie prin filtrul acesteia. De asemenea, maniera narativă sinceră și dezinvoltă în care Bogdan Răileanu și-a descris o parte din viață face din Teoria apropierii un roman ușor de parcurs, dar nu la fel de ușor de digerat, care îți sădește în suflet și în minte o serie de repere despre prietenie, dar și despre viață în general. În ceea ce mă privește, am rămas cu două idei esențiale: „Prietenia este ca ficatul, dacă bagi prostii în ea, te doare” și „Adevărul este întotdeauna la jumătatea distanței dintre adevăr și minciună”.
