În acest roman inspirat din fapte reale, Mishima pune in prim-plan o idee cunoscută în literatura occidentală, aceea a abilității artei de a înnobila ființa umană. Pornind de la estetica platoniană, John Keats a afirmat pentru prima dată în ODĂ LA O URNĂ GRECEASCĂ “Că Adevărul e Frumosul, Frumosul Adevăr se cheamă”, urmând ca în 1869, prințul Mîșkin al lui Dostoievski să declare că “Frumusețea va mântui lumea”. Ambii scriitori impuneau un ideal asociat termenului “frumusețe”, o forță nestăvilită și transcedentală care se află ori în opera de artă, ori în acțiunile umane care dovedesc empatie și altruism.

Mishima asociază aceste concepții culturii orientale, construind în romanul său simbolismul lui Kinkaku-ji, un templu real din Kyoto cunoscut pentru etajele sale poleite cu aur de către nobilii epocii shogunatelor, care folosiseră inițial clădirea drept un spațiu de recreere, oferindu-l în secolul al XVlea călugărilor Zen. Templul de aur devine astfel un ideal spiritual și estetic, un refugiu pentru cei dezamăgiți de sufletele corupte și întinate ale oamenilor din  lumea temătoare a celui de-al Doilea Război Mondial. Însă protagonistul, Mizoguchi, care a acceptat urâțenia sa fizică și sufletească, disprețuiește templul și felul în care acesta îi bântuie gândurile atunci când încearcă să se răzvrătească obiectivului de a deveni preot. Ajungând să considere simbolul templului drept o minciună, acesta își va impune misiunea de a-l distruge și de a demonta falsa frumusețe pe care o reprezenta.

Ca toate scrierile lui Yukio Mishima, TEMPLUL DE AUR deschide o fereastră către Japonia secolului al XXlea, prezentând de această dată deformarea unui personaj într-o lume în aparență conservatoare și credincioasă, care va lua asupra sa salvarea omenirii,  anihilându-i idolii și obligând-o să se accepte așa cum este.