„Teatrul Corpului Uman” de Maris Wicks – un spectacol informativ și distractiv despre cât de uimitor este organismul nostru

Ioana Middlebrook
Ioana Middlebrook 19 August, 2024
449
„Teatrul Corpului Uman” de Maris Wicks – un spectacol informativ și distractiv despre cât de uimitor este organismul nostru

Teatrul Corpului Uman de Maris Wicks este o bandă desenată ce explică cum funcționăm noi ca oameni. De la oasele din corp, la stomac, creier, plămâni, infecții sau simțuri, volumul este cel mai bun îndrumător pe care cititorii tineri îl pot avea pentru a învăța cele mai importante informații despre corpurile noastre.

Informațiile transmise trec de bariera unui simplu pamflet universal, tinerii putând găsi o tolbă întreagă de date legate de corpul uman. De aceea, eu recomand ca volumul să fie citit pe etape, putând astfel să se asimileze mai bine noile cunoștințe. Totul este explicat într-o manieră cât mai accesibilă, în același timp deschizând apetitul cititorilor pentru a căuta și alte informații mai târziu. Bineînțeles, umorul este ingredientul ce asezonează fiecare capitol, cel ce dă savoare informațiilor anatomice.

Pentru mine a fost o lectură tare faină, am descoperit o sumedenie de informații noi și mi-am dat seama, din nou, cât de uimitor este corpul nostru și, mai ales, cât de complex. Avem milioane de atomi în corp, fiecare cu un scop bine definit, ce împreună ne asigură o funcționare sincronizată a organismului.

Totul este prezentat sub formă de piesă de teatru, scheletul fiind gazda show-ului informativ. Găsim glumițe presărate pe tot parcursul lecturii, cât și mici scenete. Eu mă așteptam la ceva mult mai light, nu la o adevărată enciclopedie anatomică. Este un spectacol de nonficțiune ce poate stârni interesul celor mici pentru universul organismului uman. Cred că o astfel de carte ar fi cadoul perfect pentru orice școlar, explicând, în linii mari, tot ce trebuie să știm despre corpul nostru.

Teatrul Corpului Uman
Teatrul Corpului Uman
Maris Wicks
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram