Rinocerii este una dintre cele mai cunoscute și cele mai jucate piese ale lui Eugène Ionesco. Subiectul piesei este următorul: într-o zi de duminică, pe la amiază, când oamenii își făceau siesta prin cafenele sau ieșeau la promenadă cu animalele de companie, un rinocer este văzut alergând liber prin oraș. În primă fază, toată lumea este uimită, mai puțin Bérenger, un tip blazat, care are probleme cu alcoolul și care o iubește în secret pe colega sa de birou, Daisy. Incidentul ar fi fost repede uitat dacă nu s-ar fi repetat la scurt timp, de data aceasta rinocerul făcând și o victimă, mai precis omorând în galopul său o pisică. Știrea ajunge în presă și tot orașul este în fierbere. Situația se agravează și mai tare atunci când se constată că rinocerii erau de fapt oameni ce se metamorfozau, într-un mod inexplicabil în rinoceri. Rând pe rând, toate personajele piesei se rinocerizează, mai puțin Bérenger, care rămâne om, purtând însă cu sine o dilemă sfâșietoare: ce este, până la urmă, normal și ce este anormal? Oare nu cumva starea de rinocer este normală și starea lui de om, anormală?

De altfel, la această întrebare se rezumă și subtextul acestei piese de teatru, întrebare care comportă o mulțime de ramificații, putând fi pusă, fără teama de a cădea în ridicol, în toate domeniile de activitate ale vieții. Și aceasta deoarece, mutațiile psihologice și sociale pe care le-a suferit omenirea, în mare parte din cauza totalitarismelor ce au marcat secolul trecut, și-au desăvârșit acțiunea sub forma unei răsturnări generale a piramidei valorilor, astfel încât, nimic sau aproape nimic nu mai este perceput la fel ca înainte, granița dintre bine și rău, dintre drept și nedrept, dintre ceea ce se face și ceea ce nu se face a devenit foarte fragilă.

Noul locatar, este o piesă de mai mici dimensiuni, dar nu lipsită de importanță, ca de altfel, nimic din ceea ce a scris marele dramaturg. În această piesă avem de a face cu un străin care își achizițioanează o locuință și începe să își aducă mobilele în ea. Totul pare aproape firesc până când mobilele ajung să umple casa/ scena, iar hamalii afirmă că restul mobilelor, care nu mai încap, au blocat deja întregul oraș, inclusiv galeriile subterane de la metrou. În final, se sugerează că noul locatar moare înconjurat de mobilele sale. Morala este pe cât de simplă, pe atât de puternică: acumularea în exces de bunuri materiale, dăunează grav sănătății spiritului