Printre formulările paradoxale ale filosofului francez Blaise Pascal care au făcut istorie de-a lungul timpului, se numără și aceasta: „Dacă am scris o scrisoare așa de lungă este doar pentru că nu am avut destul timp ca să o scriu mai scurtă”. Așadar, uneori este mai greu să scrii scurt decât să scrii lung. Și nu, nu este niciun paradox aici, pentru că scurtimea presupune în unele cazuri sinteză, rezumat, concretețe, esențializare.
Cam așa stau lucrurile și cu piesele scurte sau, mai bine zis, cu scenetele lui Eugène Ionesco, adunate în acest al cincilea volum al seriei „Teatru”, inițiată de traducătorii Vlad Russo și Vlad Zografi la editura Humanitas.
O parte dintre acestea au fost concepute inițial ca „atelier” sau, dacă vreți, antrenament pentru piesele mari, devenite clasice. Cu toate acestea, ele au cunoscut și luminile rampei, devenind la rândul lor un bun prilej pentru spectatori de a se delecta cu farsele ionesciene, dar și de a surprinde noi forme de manifestare ale grotescului și insolitului ce descriau absurdul lumii desfășurate în afara teatrului, în viața cotidiană a acelui decerebrat secol XX.