Teatru II. Jacques. Viitorul e în ouă. Scaunele

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 17 Februarie, 2018
1969

Lui Jacques nu îi plac cartofii cu slănină, și pace. Iar această reală blasfemie aruncă întreaga familie într-un blocaj fără precedent. Dar care se va constitui într-un precedent, căci odată rezolvată în chip miraculos această problemă, alta pune întreaga lume pe jar: Jacques nu vrea să se însoare cu Roberta, cea aleasă de părinți pentru el, pentru că nu este suficient de urâtă pentru gusturile sale fine. Mai exact, nu are trei nasuri. Dar când dorința părinților e mare, și acest impediment se rezolvă. Ce te faci însă când, după nuntă, niciunul dintre soți nu vrea să asigure viitorul familiei, refuzând cu încăpățânare să facă ouă. Pentru că, nu-i așa, viitorul e în ouă. Iar când ouăle încep dintr-odată să curgă din belșug, începe și sarabanda scaunelor destinate celor mai de seamă oameni din societate.

 Prin traducerea acestor trei piese de teatru, adunate în cel de-al doilea volum al operei dramatice a lui Eugene Ionesco, cei doi traducători, Vlad Russo și Vlad Zografi, ne poartă mai departe în universul interior al celui care a fost părintele teatrului absurd. Iar în spatele spumoaselor comedii, construite din jocul spectaculos al imaginilor și farsa limbajului criptat, suntem invitați să decodificăm un mesaj nu tocmai comic despre soarta reală a lumii, și anume acela că ea se îndreaptă tot mai mult spre un vid ontologic, spre o pierdere a sensurilor inițiale.

 Problema devine cu atât mai acută, cu cât realizăm că de la scrierea lor până astăzi, a trecut atât de mult timp iar lumea se îndreaptă în aceeași nefastă direcție.

Teatru II. Jacques. Viitorul e în ouă. Scaunele
Teatru II. Jacques. Viitorul e în ouă. Scaunele
Eugène Ionesco
Vezi cartea
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram