Tărâmurile morţii

Vlad Zver
Vlad Zver 02 Iulie, 2014
❤ 811
Teritoriile morții sunt teritorii care au fost atât sub ocupație nazistă, cât și comunistă în cel de-al doilea război mondial, mai exact – Polonia, Bielorusia, Estonia, Letonia, Lituania și Ucraina.

Timothy Snyder începe cu trecerea în revistă a crimelor lui Stalin din anii ʼ30 în care a ucis prin înfometare, conform cifrelor cercetătorului 3,3 milioane de ucrainieni, iar, mai apoi, prin Marea Teroare au fost impuşcaţi circa 700.000 de oameni între 1937 și 1938, iar împreună cu nemții, ruşii au ucis circa 200.000 de polonezi în perioada în care cele două puteri și-au împărțit ţara.

Volumul de faţă este primul care are curajul să pună în balanţă crimele făcute de cele două regimuri opresive şi criminale, construind conştiincios paralele oamenilor care şi-au pierdut viaţa pe principalul teren de joacă al diavolului ce şi-a făcut de cap în al doilea război mondial.

Lucrarea trebuie citită cu grijă, trebuie digerată şi înţeleasă în profunzimea ei pentru că Timothy Snyder propune un exerciţiu nemaîntâlnit şi greu de urmărit care pune faţă-n faţă cât se poate de franc crimele naziste şi pe cele comuniste. 

Tărâmul morţii
Tărâmul morţii
Timothy Snyder
Vezi cartea
Pachete de cărți – mai multe povești
Cartepedia 03 Septembrie, 2026
Pachete din seriile preferate ale copiilor Când o serie îi cucerește, copiii vor să rămână cât ma...
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...

Urmărește-ne pe Instagram