Despre Iuliu Popper s-a vorbit destul de mult în ultimii ani. Expediția RAPATATIERRA (2011), care a mers pe urmele lui și ale lui Racoviță în Țara de Foc, a scos din uitare un personaj extrem de interesant, dar din păcate destul de neglijat. Diverse publicații și bloguri cu profil geografic i-au închinat pe rând articole în care s-au vehiculat și repovestit diverse ipoteze spectaculoase privind viața și moartea lui Iuliu. Aventurier, rege al Patagoniei, ucigaș de indieni etc. Informațiile despre el, aparent abundente, sunt cam aceleași peste tot și destul de confuze pe deasupra. În 2013, Poșta Română a comemorat 120 de ani de la moartea sa printr-un timbru aniversar. Așa l-am descoperit eu și imediat am simțit că îl cunoșteam deja de-o viață, în persoana lui Anton Lupan din Toate pânzele sus. Serios, mi se pare mai mult decât evident că personajul lui Tudoran e construit pe biografia lui Popper, lucru pe care autorul primului best-seller românesc nu l-a recunoscut niciodată.

Țara de Foc, publicată cu semnătura lui Popper la editura Bizantină, nu e neapărat o carte, mai degrabă o colecție de texte semnate Iuliu Popper: o conferință, articole de ziar și ceva din corespondența purtată de el cu proaspăt-înființata Societate de Geografie Română (1875). Felul în care i se conturează portretul dintr-o pagină în alta mi-a plăcut extrem de mult pentru că e foarte personal. Nu e opera lui de o viață scrisă în fața unui birou din lemn masiv acoperit cu amintiri. Sunt cuvinte – se vede că nu au fost adresate posterității, cuvinte ale anilor 1880, nu ale zilelor noastre. E descrisă prima traversare a Țării de Foc cu toate pericolele și bucuriile ei, apoi colonizarea plină de sordid, patetism și tentative de linșaj. De altfel, Popper chiar are talent. Exprimarea e curată, inteligentă, se trece cu lejeritate de la rigoare științifică la visare și poveste. Delicatețe ar fi un cuvânt bun pentru a descrie stilul în care scrie un om care a condus cu arma în mână o exploatare minieră la capătul lumii. O carte pe care m-am bucurat mult să o citesc, una pe care o așteptam încă din copilărie, când traversam oceanul pe urmele lui Pierre Vaillant.