S.Y. Agnon a luat premiul Nobel pentru Literatură în 1966. Nu am știut acest lucru, spre rușinea mea. Din fericire, l-am descoperit și mă bucur foarte mult de această descoperire.
Rar îmi este dat să mă întâlnesc cu o scriitură atât de frumoasă. Dacă aș fi mai slab de înger, Agnon m-ar fi putut fără greutate convinge să mă îndrept înspre credința evreiască. Ritmul ușor cântat, desele trimiteri la cărțile de căpătâi ale credinței iudaice, repetițiile atent așezate în fraze, propozițiile lungi care sună a incantații, formează o scriitură de-o frumusețe rară.
Probabil că frumusețea scriiturii lui Agnon se datorează atât textelor religioase ebraice, cât și misticismului pe care acesta nu ezită să-l insereze în povestirile sale, însă nu contează absolut deloc de unde și de ce cititorul are parte de o astfel de desfătare.
Un volum excepțional, pe care absolut nici un cititor nu-și dorește să-l rateze.