Suvenirele contimpurane ale lui Gheorghe Sion sunt povești din vremi pe care doar cuvintele le mai pot ajunge. Vremuri în care boierii purtau caftan și făceau temenele beizadelei în ritmurile meterhanelei, iar fiii lor, pașoptiști, încercau să modernizeze țara după ideile deprinse prin școlile din străinătățuri. Sion însuși e un pașoptist moldovean. Dar prozele sale se situeaza într-o zonă de trecere între cele două lumi: jumătate legendă, jumătate istorie; jumătate fapt divers, jumătate document. Se pare că stilul relaxat al autorului nu a satisfăcut exigențele estetice ale junimiștilor. Pe noi tocmai această ușurință în povestire ne atrage, oferindu-ne o mulțime din acele detalii picante fără de care istoria nu ar avea gust: ca patima jocului de cărți în care căzuseră pașoptiștii retrași la moșia din Cernăuca sau emanciparea țiganilor, pornită de la un episod de dragoste shakespeariană între un Romeo țigan și o Julietă franțuzoaică.
