Nu cred că există cineva care să fi citit Dulcele bar şi să nu se fi entuziasmat la apariţia traducerii romanului lui Moehringer. Aş fi citit şi o carte care să conţină numai listele lui de cumpărături, darămite un roman care, pornind de la fapte reale, reface povestea lui Willie Sutton, unul din cei mai cunoscuţi spăgători de bănci din America. E evident, încă de la primele pagini, că autorul îl simpatizează pe acest infractor faimos, mai ales pentru că ajunge să îi justifice alegerile printr-o poveste clasică -  băiat sărac se îndrăgosteşte de o fată, dar meritul lui Moehringer este cel de  fi surprins excelent prima parte a secolului al XX-lea, criza economică, sărăcia şi aversiunea oamenilor faţă de bănci. Cartea se citeşte incredibil de uşor, iar unele pasaje se cer recitite, nu pentru că ar fi greoaie, ci, pur şi simplu, pentru că sună atât de bine (de notat şi meritul traducătorul Paul Slayer Grigoriu), iar flashback-urile unui infractor stilat şi deosebit de inteligent n-au cum să nu te prindă în mreje.