N. Steinhardt, cunoscut atât ca omul de cultură Nicu Steihardt, cât și ca „monahul Nicolae de la Rohia”, a fost una dintre cele mai interesante și complexe personalități culturale și umane din istoria recentă a României. Debutează în 1934 cu volumul de parodii În genul tinerilor..., publică masiv critică literară în mai toate revistele culturale din perioada interbelică, este șicanat de către comuniști imediat ce aceștia ajung la putere, este arestat în 1960, în cadrul „lotului Noica-Pillat”, sub „acuzația” de tăinuitor al grupului de legionari-mistici, se botează în închisoare, trecând de la iudaism la ortodoxie, este eliberat în 1964, în urma unui decret, se călugărește la mănăstirea Rohia în 1980, iar în 1989, cu puțin timp înainte de căderea comunismului, se stinge din viață. Cam acestea ar fi, pe foarte scurt, principalele momente ale vieții acestuia. Biografia sa completă, sau mai bine spus autobiografia sa, este cuprinsă între copertele cărții sale de căpătâi, Jurnalul fericirii, a cărei primă ediție a apărut postum, în 1991.
În mod normal, a scrie o nouă biografie a lui Steinhardt ar putea fi echivalent cu a-i rescrie Jurnalul, întrucât în paginile acestuia, el a spus tot ce era necesar să se știe despre sine, împărtășind cu cititorii săi cele mai puternice credințe și obsesii ale sale. Cu toate acestea, Lavinia Bălulescu, căreia i s-a propus de către cei de la editura Polirom îndrăznețul proiect de a scrie o biografie romanțată dedicată acestuia, a găsit o formulă realmente inedită, prin care, pe de o parte a reușit să evite cu brio „rescrierea Jurnalului”, iar pe de alta, chiar să arunce o lumină proaspătă asupra vieții și gândirii marelui spirit care a fost N. Steinhardt: și-a imaginat cum l-au perceput pe el trei dintre oamenii care au intrat în contact nemijlocit cu acesta, în diferite perioade din viața sa și mai ales în circumstanțe diferite, chiar deosebite. Acești trei martori ai vieții „evreului convertit la creștinism, în închisoare”, sunt tatăl său, securistul căruia i s-a dat în grijă monitorizarea sa continuă, după eliberarea din 1964 și unul dintre tinerii săi discipoli, un fost elev seminarist, care i-a fost ajutor la Rohia, la amenajarea bibliotecii mănăstirii.
