Un text de la începutul secolului XX, de dinainte de toate războaiele anilor 1900 care au transformat secolul trecut în cea mai recentă pată neagră a istoriei. Un text care propune un gest reflexiv pentru modul în care primim arta în conștiința noastră, plin de detalii care nu-ți trec prin minte atunci când privești artă plastică, mai mult sau mai puțin celebră.
Ideea de bază, dezbătută de pictorul Wassily Kandinsky (născut la Moscova, școlit la München) este aceea a unei necesități interioare a artistului, ca ceva esențial și real (ba chair singurul real), de a-și crea propria artă. Pare că nu ne-ar privi cu nimic ideea, un secol mai târziu, când tot atâtea modalități de a crea s-au descoperit, încercat, teoretizat. Însă, reeditarea apărută în colecția Meridiane de la Art este semnul că există o doză de universalitate a Spiritualului în artă.
Experimentul pe care l-am făcut citind această carte a fost să înlocuiesc cuvântul artă cu viață. Rezultatul a fost că textul lui Kandinsky a lăsat aceeași impresie puternică. Așadar, vă provoc, să înlocuiți cuvântul artă cu orice domeniu vă trece prin minte și e în interseul vostru: poezie, marketing, economie sau avocatură. Eu cred că veți descoperi că un text din 1911 poate fi la fel de viu și actual și un secol mai târziu. Un text bun, desigur.
