Dan Lungu ne prezintă în această carte o Românie aflată la zece ani de la revoluție, în plină tranziție, făcându-ne cunoscut felul în care generația care și-a petrecut întreaga viață în comunism, trebuie să se adapteze noilor realități.

Personajul principal, Emilia Apostoae, este o pensionară care își amintește cu nostalgie de perioada comunistă. Elementul care generează amintirile Emiliei este un telefon primit de la fiica sa, Alice, plecată în Canada, care îi transmite să nu voteze cu foștii comuniști. Astfel că Emilia face o comparație între cele două regimuri și ajunge la concluzia că regimul comunist i-a fost benefic deoarece traiul era mai bun în perioada respectivă. Ea și-a permis cam tot ce se găsea pe-atunci, dându-i impresia împlinirii și a unui statut social privilegiat, în timp ce în perioada postcomunistă aceasta nu își permite foarte multe lucruri. În schimb, pentru fata sa, dar și pentru alte persoane din generația sa, comunismul a însemnat apartamente ca niște cutii, frig, cozi și îngrădirea libertății de exprimare.

Evenimentele romanului nu sunt redate în ordine cronologică, ci reprezintă diverse momente din viața Emiliei. Aflăm că Emilia și-a petrecut copilăria la sat și că, nefiind mulțumită de situația materială precară și de multitudinea de sarcini gospodărești, hotărăște să se mute la oraș. O perioadă a locuit la mătușa ei, Lucreția, care îi oferă adăpost și posibilitatea să urmeze o școală mai bună. A doua etapă a vieții Emiliei este reprezentată de maturitate, când ajunge să muncească la o fabrică, să se împrietenească cu colega ei, Aurelia și să se căsătorească cu Țucu. Ultima perioadă a vieții ei este după căderea regimului comunist. Emilia este redată aici din perspectiva celui care privește regimul comunist cu nostalgie. În perioada postcomunistă ea o duce greu și nici cei din jurul său nu par foarte fericiți și trage concluzia că a fost mai bine pe timpul comuniștilor chiar dacă „or fi făcut rău, dar altora, ei i-a fost bine”. Din acest motiv intră în conflict cu soțul și cu fiica ei. Emilia este fostă membră de partid, însă numai deoarece s-a cerut ca numărul tovarășelor membre de partid să crească și încă mai păstrează carnetul de partid, nu din melancolie, ci din teamă că se vor reîntoarce comuniștii la putere și o vor sancționa deoarece l-a pierdut. Treptat, Emilia își schimbă părerea și devine neutră atunci când vine vorba de comuniști sau de democrați, dar și față de alegerile electorale.

În acest roman, Dan Lungu redă un personaj care își dorește să retrăiască o perioadă care a fost pentru ea fără griji, coincizând cu tinerețea sa, dar și stilul de viață din perioada comunistă și face, totodată, o comparație între regimul actual și cel comunist.