O posibilă definiție a „conceptului” de roman exotic ar putea fi dată de o succintă fișare a acestei cărți: autor brazilian, poveste desfășurată în îndepărtata Japonie, personaj principal – o tânără poloneză ce ajunge la Tokio după ce în prealabil locuise în Constanța, România, personaje aparent episodice dar cu funcții vitale în desfășurarea ostilităților: o păpușă sexuală prevăzută cu capacitatea de a gândi și un periscop de submarin, cvasi-ubicuu și atotvăzător. Mai exotic de atât nu poate fi decât o construcție narativă inteligentă, care să le așeze pe toate într-un tot unitar. Ceea ce lui J. P. Cuenca îi iese de minune.

Dar oare care să fie rețeta narativă a brazilianului? Aș risca să fac aici două pronosticuri: fie faptul că reușește să captureze realitatea ultra-tehnologizată a Japoniei în mreaja suprarealismului specific lumii latine; fie faptul că reușește să spargă nuca tare a haiku-ului nipon, pulberizând astfel întreaga sa esență într-o explozie lirică, aproape onirică.

Oricum ar fi, romanul acesta este unul ce trebuie pus pe lista scurtă a cititorilor pasionați de: romane erotico-exotice, romane interculturale și inter-etnice, romane cu vibrație ultra-scurtă, dar cu ecou ultra-lung.