• Titlul original: “And Every Morning the Way Home Gets Longer and Longer”

• Autor: Fredrik Backman

• Editură: Art

• Colecție: Musai

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 112

• Traducere de Andreea Caleman

Ce e de făcut atunci când o minte sclipitoare, cum este cea a bunicului, decide să părăsească lumea asta înaintea trupului? Noah, nepotul de doar câțiva ani, care vrea să înțeleagă de ce creierul bunicului devine, pe zi ce trece, tot mai neîncăpător, pornește într-o călătorie în lumea interioară a celui pe care îl adoră. Iar ceea ce rezultă sunt mărturisiri copleșitoare, evocări pline de tandrețe și declarații de iubire care țin loc banalului rămas-bun.

“Este o încercare timidă de a da piept cu toată angoasa că, uneori, cele mai strălucite minți din viața noastră ne părăsesc, iar noi, cei rămași, trebuie să trăim cu dorul după cineva care e încă aici.” Fredrik Backman

Parcă și mai frumoasă a fost recitirea nuvelei “Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung” decât atunci când am citit-o prima dată, anul trecut, în toamnă, când aveam în plan să citesc toate titlurile lansate de Backman și care n-au fost, încă, traduse la noi. Apoi în iarnă am văzut că cei de la Musai au lansat nuvela, deci musai să pun mâna pe ea și s-o recitesc, doar nu se putea să nu o aduc în bibliotecă alături de celelalte titluri ale autorului.

Pe cât de scurtă e nuvela, pe atât de încărcată de emoție a fost și a oferit o lecție de viață, cum se întâmplă mereu în cazul cărților lui Backman, reușind să se încadreze în sintagma “esențele tari se află în sticluțe mici”, iar esența acestei nuvele este una puternică.

Noah, un băiețel de doar câțiva ani, încearcă să afle și să înțeleagă ce e de făcut atunci când mintea bunicului său mult iubit decide să plece înaintea trupului, cum să se comporte în această situație, el fiind încă un omuleț în devenire, iar informațiile pe care le deține nu sunt atât de vaste ca ale unui adult. Însă reușește, prin tandrețe, să se înțeleagă perfect cu bunicul, atunci când mintea sa alege să rătăcească, pierzându-se prin amintiri.

Nu este o poveste doar despre creierul uman și cât de puține știm despre el, ci este o poveste despre un bunic și al său nepot, despre un tată și un fiu, dar și despre un el și-o ea, trei iubiri exprimate în trei moduri diferite, dar la fel de puternice și nemărginite, în special cea dintre nepot și bunic, întrucât nepotul surprinde prin gesturile sale, dând dovadă de o maturitate ieșită din comun. Este o poveste înduioșătoare, care prin puținele pagini atinge sufletul și mângâie, trezește un dor nebun față de cei bătrâni, ori eu așa am pățit, și te determină să încerci a profita de fiecare clipă alături de cei dragi, pentru că nu știi ce va urma în viitorul apropiat.

Oricât de mult mi-aș dori să vă povestesc mai multe despre nuvelă, îmi este imposibil fără să vă spoileresc, așa că vă las mai jos câteva citate să vă convingă, iar cartea o găsiți aici pe Cartepedia, pentru că sunt convinsă că vă v-a cuceri, mai ales dacă sunteți fani ai autorului. Eu sper doar, să se traducă și celelalte nuvele ale autorului, ar fi tare frumos!

“Știm atât de puțin despre cum funcționează creierul. E ca o stea care se stinge.”

“Cine se grăbește să trăiască se grăbește să piardă.”

“Când un creier se stinge, durează ceva până când trupul află. Corpul uman are o etică a muncii remarcabile, e ca o capodoperă matematică. Lucrează până la ultima sclipire de lumină. Creierul nostru e ecuația supremă. Când umanitatea va reuși s-o rezolve, va fi ceva mai remarcabil decât a păși pe Lună. Niciun mister din Univers nu e mai mare decât omul.”

“Singura dată când eșuăm e când renunțăm să mai încercăm.”

“(…) moartea e doar o tobă lentă care măsoară fiecare bătaie. Nu putem să negociem cu ea mai mult timp.”

“Noahnoah, promite-mi un lucru, ultimul! Când bun-rămasul tău e perfect, să mă lași și să nu te uiți în urmă. Să-ți trăiești viața. E oribil să-ți fie dor de cineva care încă e aici.”