Și caii se împușcă, nu-i așa?

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 24 Iunie, 2016
1969

Considerat de către Simone de Beauvoire a fi primul roman existențialist american, Și caii se împușcă, nu-i așa? redă un episod din timpul Marii Crize din anii ’30. Gloria și Robert, doi tineri aspiranți la viața de actor de Hollywood, ar face orice ca să scape de sărăcie. Iar una dintre salvări pare a fi maratonul de dans, ce promite un premiu considerabil perechii ce va rămâne singură pe ringul de dans. Dar acest lucru presupune săptămâni întregi de dans aproape continuu, cu foarte mici pauze între ele. Astfel, cei doi precum și ceilalți concurenți se trezesc captivi într-un carusel-coșmar, în care nimic nu mai are sens, în afara dorinței oarbe de a pune mâna pe potul cel mare. Dar pentru Gloria nici măcar banii nu mai trec drept o motivație suficientă pentru a trăi. Depresia ei atinge punctul maxim și tot ce își dorește este să moară. Dar cum nu are curaj să se sinucidă, are nevoie de cineva care să îi curme viața. Iar Robert, fiind convins că prin aceasta o eliberează din strânsoarea angoasei ce o cuprinsese ireversibil, se decide să joace el rolul mâinii ucigașe. De altfel, romanul începe în sala de tribunal, cu el și cu gândurile lui, cu el încercând să se convingă pe sine că nu este un criminal, ci dimpotrivă un salvator. Cititorul este invitat la rândul său să joace rolul de judecător obiectiv al lui Robert. 

📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram