Pe căpcăunul Shrek îl știu toți copiii din filmele de desene animate ce l-au avut drept protagonist. Dar câți oare știu că la baza acestor filme a stat povestea „Shrek!” scrisă și ilustrată de William Steig, cel care i-a creat și pe șoricelul doctor De Soto, pe cățelușul Dominic sau pe măgărușul Sylvester, cel cu pietricica fermecată. 

În povestea originară, Shrek, cel mai hidos căpcăun din lume, ce scuipă flăcări lungi de treisprezece prăjini și în calea căruia nu rezistă nicio vietate normală, fie plantă, animal sau om, este trimis în lume de către părinții săi să își ia viața în propriile mâini. Aflând de la o vrăjitoare că îi este hărăzită o prințesă mult mai hâdă decât el, pornește degrabă în căutarea acesteia. Ca în orice poveste, până să ajungă la aleasa inimii sale, trebuie să înfrunte câteva obstacole. De fapt, este impropriu spus „să înfrunte”, căci el va trece peste toate opreliștile fără niciun efort și își va întâlni jumătatea, împlinindu-și astfel destinul. 

Ceea ce mi se pare interesant la acest personaj straniu este că deși este foarte foarte foarte urât și face numai prostii, el nu inspiră groază, cum ar fi fost firesc, ci rămâne un căpcăun simpatic, suportabil și chiar agreabil. Și mă întreb cum se poate una ca asta. Să fie oare datorită naivității sale sau pentru faptul că se lasă mânat în lume și-n luptă doar de setea de iubire? Aș zice că din ambele pricini. Oricum nici nu ar conta. Shrek este adorabil, n-ai ce-i face!