Alberto Manguel este îndrăgostit de cărți în general și de biblioteci în special. Iar în mod cu totul special de biblioteca sa, pe care a aranjat-o după un algoritm atipic, știut doar de el, bazat mai degrabă pe un fel de intimitate a sa cu fiecare autor în parte. Iar în momentul în care este nevoit să își împacheteze cărțile și să le trimită la casa unde urmează să se mute în curând, resimte despărțirea aceasta temporală ca pe un sfâșietor sfârșit al unei relații de dragoste. 

În această carte, scrisă la confluența dintre eseu și memorialistică, Manguel ne dezvăluie o suită de gânduri și sentimente ce îl leagă de cărțile sale preferate și de autorii care i-au marcat modul de a vedea lumea. După lectura acestei declarații de dragoste adresată cărților, este aproape imposibil să te mai poți ține departe de autori precum Homer, Ovidiu, Dante Alighieri, Miguel de Cervantes, William Shakespeare, Lewis Carroll, F. M. Dostoievski, Jorge Luis Borges, Umberto Eco sau Franz Kafka și să nu cazi pradă dependenței de lectură.