Șef în gulag. Amintirile unui ofiţer sovietic

Andrei Cojoc
Andrei Cojoc 10 Martie, 2014
112

Iată că, după Arhipelagul Gulag sau relatările prizonierilor Shamalov și Ginsberg, avem ocazie de a citi o istorie paralelă a vieții dintr-un gulag stalinist, privită de cealaltă parte a temniței. Fyodor Mochulski era un simplu inginer în vârstă de 22 de ani atunci când a fost detașat ca supervizor al gulagului de la Pechorlag, aproape de Cercul Arctic, un post imposibil de refuzat în contextul Marii Terori staliniste. Rămânând șeful gulagului până spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mochulski s-a bucurat de o carieră îndelungată în structurile partidului comunist, ocupând funcții ca diplomat, consilier al Republicii Populare Chineză, sau ofițer KGB. În anii `80 o întâlnește pe cercetătoarea Deborah Kaple, ce îi va traduce și populariza memoriile.

O lucrare ce îmbină memoria cu istoria comunismului, amintind în același timp de vulnerabilitățile psihicului uman. Deși Mochulski prezintă cu o detașare stridentă atrocitățile comise în interiorul gulagului, acesta are grija de a nu-și atribui direct nici o urmă de vinovăție, astfel considerându-se doar o victimă a istoriei. Cu toate astea, Şef în gulag nu-și pierde autenticitatea, oferind încă o perspectivă a terorii sistemului comunist.

Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram