Jojo era un motănel vesel, inteligent și defel ascultător. Asta până când a început să creadă că în camera lui este un monstru care vrea să îi facă rău, și din această cauză a refuzat să mai meargă la culcare. Părinții săi, îngrijorați, au mers la doctorul pisicesc, Septimius Severus Abanos, pentru a-i cere ajutorul. Iar acesta le-a oferit cu drag soluția pentru a depăși împreună cu micuțul Jojo acest impas. Ce trebuiau să facă mama-mâță și tatăl-motan? Să intre în povestea celui mic și, prefăcându-se că și ei văd monstrul, să îl atace împreună și să îl pună pe fugă de tot. Zis și făcut: cu mătura, polonicul și un tub de fixativ au pornit războiul împotriva „înfricoșătorului” monstru, care s-a dovedit în scurt timp destul de laș și de inofensiv. Ba mai mult, Jojo a aflat și că cel de care-i fusese atâta frică ascundea un secret rușinos. Dar, ca un băiețel-motănel bine crescut, nu s-a răzbunat, nici nu a râs de el, ci dimpotrivă și l-a făcut prieten, iar acum dorm împreună în același pat.

Așadar, totul s-a sfârșit cu bine. Dar din această poveste pisicească ar cam fi câte ceva de învățat, atât de către cei mici, cât și de către părinți. Mai întâi, copiii ar trebui să înțeleagă faptul că  imaginația nu are limite, deci e firesc să vezi monștri inclusiv în lumea reală. Iar părinții, să nu ia în glumă „spaimele” acestora și să fie alături de ei inclusiv în războiul imaginar cu imaginile virtuale proiectate de imaginație. De asemenea, copiii mai trebuie să învețe că nu trebuie să râdă de secretele rușinoase ale celorlalți, ci mai degrabă să le fie alături și să-i înconjore cu blândețe și prietenie.