Mai țineți minte, voi, copii (și voi părinți), pe acel poet ce v-a purtat cândva departe de-acasă, plimbându-vă și pe la circ, și pe la țară, și pe la zoo și chiar prin spațiu, cu poezia lui inter-stelară? Iată-l, s-a întors voios! Cu circ cu tot. Cu fel de fel de animale, gata fiecare să vă ia în gheare, dar nu ca să vă sfâșie, ci ca să vă spună alte poezii cu tâlc. 

Veți face cunoștință cu un greier și-un țânțar, amândoi vopsiți cu var, c-un motan ce se declară turc, cu Gât-Sucit, un cocostârc, cu-n crocodil de-o pupăză tratat și cu un alt motan mai bleg și bosumflat. Dar cel mai tare personaj e poate un motociclist, ce nu știe de-i bun sau rău, de-i Fă-Frumos sau Făt-Urât, dar care știe sigur că pentru basme e făcut.   

Dar cea mai tare scamatorie o fac însăși cuvintele. Pe care, zău, nu știi de unde să le mai apuci, și unde să le așezi pe fiecare-n parte, ca poezia să aibă și ea sens ca-n orice altă carte. Dar uite-așa te-înveți, copile, să vânezi cuvintele ca pe niște fluturi, și când le prinzi pe toate, ai grijă cum le scuturi, să nu îți iasă numai scuturi, ci și săbii și-arcuri cu săgeți, cu care să cucerești lumea fără s-o rănești.