Când îți curge prin vene talentul de scriitor, până și banalele epistole către un prieten se citesc cu plăcere.
Răzvan Petrescu este bântuit de demonul scriiturii așa cum tânărul Werther era bântuit de demonul dragostei. Scrisorile sale către prietenul plecat la Paris sunt un pelerinaj către sufletul unui tânăr care se ține de mână rânjindu-i hâtru demonului amiezii. Vara, toamna, iarna, primăvara anilor ʼ80 curg în paharul plin de amar în care Petrescu își înmoaie buzele pentru a-i șopti cât mai bine cu putință prietenului său chinul vieții din România comunistă.
Nu este un roman, dar se poate citit precum unul, iar senzațiile și bucuria cititului se garantează datorită inepuizabilului și mereu surprinzătorului mod al autorului de a scrie despre lucrurile simple care ne înconjoară.