A ține în zilele noastre o corespondență constantă, se rezumă la apăsatul unor taste și primirea instant a mesajului – gând. Cuvintele cheie din fraza anterioară fiind se rezumă. Așadar părerile și ideile noastre, cele care merită a fi trimise mai departe, sunt, cu ajutorul tehnologiei, un rezumat. Ei bine, volumul acesta, fără vreo nostalgie nepotrivită, prezintă o corespondență intensă, în principal, între doi îndrăgostiți, logodiți, soți și apoi despărțiți. Viețile unor oameni expuse pe tapetul unei cărți, cum altfel, dacă nu cu peste 700 de pagini?
În librării s-a întrebat despre aceste scrisori când doar era un zvon că ele vor apărea, pare-se deci că a fost un volum așteptat și nu doar pentru cititorii lui Kafka. În fond, vorbim despre o carte care prezintă un jurnal de simțiri sub forma acestei corespondențe cu chiar câte trei-patru scrisori zilnice. Ce viață, ce ritm al cotidianului, să aștepți să vină seara și să te așezi la mașina de scris să-i scrii iubitei, să aștepți o săptămână, poate chiar două un răspuns, el să nu ajungă, scrisoarea să se fi pierdut și cuvintele – răspuns odată cu ea, pentru totdeauna, într-o oarecare măsură.
Scrisori către Felice este o carte care necesită răbdare (o achiziție prețioasă azi), dar răbdarea cea bună de a te pierde într-o carte, într-un mod de a fi, într-un alt secol și alte țări, o răbdare care te invită la plimbări prin Praga și Berlin la început de secol 20 printre cuvinte scrise cu atâta nerăbdare. Scrisori către Felice este o carte – metaforă și deși răspunsurile la scrisorile lui Franz nu s-au mai găsit, volumul invită și la răbdarea imaginării.
