La fel ca în toate cărțile sale, Fredrik Backman vine cu un val de emoții peste cititori, însă, dacă la Un bărbat pe nume Ove sau Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, vorbim de emoții bune, blânde care îți fac ochii să lăcrimeze și inima să se înduioșeze, în Scandalul, vorbim de nedreptate și frustrare, de dorința de răzbunare și de înfăptuirea dreptății.

Björnstad, asemeni celor mai multe orașe mici, are o comunitate de cetățeni în care fiecare își știe locul și rolul pe care îl are de jucat, indiferent dacă vorbim de propria familie, de locul de muncă, clubul de hochei, grupul de la școală sau de alte structuri sociale. Acest context în care fiecare își îndeplinește îndatoririle și nu iese din tipare oferă confort și stabilitate, însă din cauza homofobiei, sexismului și a sentimentului de loialitate totală față de micul oraș înainte de toate, această orânduială perfectă devine sufocantă și bunăstarea aparentă a comunității începe să se clatine.

Micul orășel înghețat și izolat de pădurile adânci ce îl înconjoară, creează uneori o atmosferă sufocantă și claustrofobă. Stare ce se amplifică odată cu scandalul iscat de un tată neputincios în fața suferinței propriei fiice. Dorința arzătoare a acestuia de a-i oferi fetei măcar un strop de alinare, nu face altceva decât să ducă la o fisură, și în cele din urmă la o dezbinare a unei comunități care se străduiește din răsputeri să păstreze aparențele. Consecințele acestui conflict afectează atât tinerii cât și adulții, iar la finalul zilei când privesc retrospectiv către comunitatea în care investesc atât de mult și de atât de mult, cei mai mulți dintre ei realizează că suferă de o singurătate atât de apăsătoare încât această comunitate nu pare că a existat vreodată.

Ce mi-a plăcut: este o carte care, în ciuda grosimii, se citește „pe nerăsuflate”, te intrigă atât de mult și ajungi să te implici atât de tare în poveste încât paginile se dau singure. Chiar dacă poate suna ca o poveste de multe ori auzită, este purul adevăr. Mi-a plăcut scriitura, nu mă îndoiam de acest fapt după Ove și Bunica. Mi-a plăcut realismul, viața așa e de fapt, nu e mereu un basm frumos, nu e mereu cu happy end, și-atunci te ridici, te scuturi și mergi mai departe.

Ce nu mi-a plăcut: aici n-am.