În jurul anilor 1940-1945, pe când viața politică și socială a României a cunoscut rând pe rând cele mai mari orori care au marcat-o de-a lungul istoriei, și anume: totalitarismul lui Carol al II-lea, haosul provocat de intrarea pe scena politică a Mișcării Legionare, dictatura lui Ion Antonescu și participarea românilor la cel de-al Doilea Război Mondial, o mână de tineri s-au încăpățânat să scrie poezie. Și nu o poezie fadă, placidă, sentimentală, ci o poezie cât se poate de incisivă, de vie, de angajată social, prin care își exprimau fățiș nemulțumirea față de evenimentele dramatice ce se desfășurau în societatea românească a acelor vremuri.
O mare parte dintre ei erau grupați în jurul revistei „Albatros”, editată de către poetul Geo Dumitrescu, revistă desființată de către cenzura antonesciană tocmai pentru că publica poeziile insurgente ale acestor tineri curajoși. Dar cum „arestarea” revistei nu a ajutat la destrămarea grupului, ba mai mult i-a determinat să se regrupeze, adunând chiar poeți noi, autoritățile au recurs și la arestarea câtorva poeți, dintre cei mai vocali. Sfârșitul dramatic al războiului și venirea la putere a comuniștilor a atras după sine și schimbarea totală a paradigmei poetice, fiind instaurat cu forța curentul „realismului socialist”, care nu avea altă estetică decât preamărirea binefacerilor aduse de partidul unic și de conducătorul suprem. Dintre „poeții războiului”, nu au mai rezistat decât 2-3, care s-au pretat la noile directive, ratându-se astfel atât ca poeți cât și ca voci civice. Cel mai cunoscut caz în acest sens este cel al poetului Ion Caraion.
Astfel a fost ștearsă din cărțile de istorie literară o întreagă generație de poeți care, dacă nu confirmaseră deja, erau pe punctul de a-și da măsura valorii în anii următori. Asta doar pentru că au deranjat pe toată lumea, ba mai mult, s-au încăpățânat să aibă coloană vertebrală și să nu se supună niciunei orânduiri politice și sociale, plătind cu o nedreaptă uitare, prețul sângelui clocotitor. O generație pe care astăzi, prin intermediul acestei antologii, poetul Claudiu Komartin o restituie în primul rând iubitorilor de poezie și de adevăr istoric, și în al doilea rând, istoriei literare românești, în cazul unei viitoare alcătuiri onestă a unei astfel de istorii. Lista completă a „poeților războiului” (căci pot fi numiți astfel atât pentru că au activat în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, cât și pentru că s-au confruntat ei înșiși cu un război interior) antologați în „Sârmă ghimpată” este următoarea: Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu, Sergiu Filerot, C.T. Lituon, Mihail Crama, Mircea Popovici, Ion Caraion, Ben. Corlaciu, Alexandru Lungu, Mihnea Gheorghiu, Ioan Cutova, Margareta Dorian, Victor Torynopol, George Dan, Iordan Chimet, Radu Teculescu, Ovidiu Râureanu, Elena Diaconu, Marcel Gafton.
