Alain, Ramon, Charles, personaje obscure, vag desenate de către Kundera, se întâlnesc în acest mini-roman, cu fantomele lui Stalin, Hrusciov și Kalinin, la șaizeci de ani după moartea celui dintâi, dar și cu obsesiile lor personale: femeia și potențialul ei erotic, ce uneori se concentrează în buric, relația mamă-fiu ce, uneori, din cauza neîmplinirii ei, devine generatoare de halucinații, căderea îngerilor, dar fără a fi urmată de metamorfozarea lor în demoni și bineînțeles sensul suprem al vieții. Fără ca vreunul dintre ei să fie vreun pui de filosof, cei trei se lansează în elucubrații care mai de care mai haioase, pentru ca în final să ajungă la o concluzie demnă de indexat în dicționarul general al ideilor filozofice: esența vieții o constituie neînsemnătatea.

Mini-romanul Sărbătoarea neînsemnătății se dovedește a fi și la nivelul lecturii o sărbătoare a nebuniei obișnuite, a umorului descătușat, dar și a reflecției, căci, dincolo de maniera voit satirică în care este relatată întreaga poveste, din cuprinsul cărții se desprind câteva teme ce merită tratate cu cea mai mare seriozitate, cum ar fi relația mamă-fiu, asupra căreia, cu siguranță, cititorul avizat se va apleca cu asupra de măsură.