Turismul în Balcani, pe cât de neinspirat şi lipsit de strălucire ar părea la prima vedere, suscită, pare-se, veritabile analize ontologice. Poate că în viaţa de zi cu zi pare mai interesant să-ţi faci vacanţele în oraşele Vestului sau pe plajele însorite, dar din punct de vedere antropologic, turismul cel mai prolific pare a fi turismul în Muntenegru, Albania, Grecia şi, de ce nu, România.
Dacă în anii din urmă Andrzej Stasiuk reuşea să scrie o carte extrem de profundă şi surprinzătoare despre Balcani cu sălbăticia, cu farmecul şi cu provocările sale, iată că astăzi şi în România avem o colecţie de impresii de călătorie, de data asta oarecum derizorii şi lipsite de miză, care încearcă să portretizeze Balcanii anilor 2000. Ceea ce reuşesc însă autorii este să surprindă doar imaginea propriilor călătorii şi nu încă pe cea a Balcanilor, unu şi multiplu, conceptibil şi de nereprezentat,, sălbatic şi domol totodată, aşa cum par să îşi propună din capul locului. Un bun exemplu al felului în care concluzia o ia câteodată înaintea expunerii.
