Când, în primăvara lui 1919, Carol I părăsea castelul Eckartsau lăsând în urmă o Austrie ce avea să devină o republică fără republicani, Stefan Zweig nota: “ultimul împărat al Austriei, moştenitorul dinastiei care cârmuise ţara timp de 700 de ani pleca din imperiul său. Împăratul! Acest cuvânt întrupase toată puterea, toată bogăţia, fusese simbolul perenităţii Austriei şi, încă din copilărie, învăţarăm să rostim aceste cuvinte cu veneraţie. Toţi cei care ne înconjurau simţeau Istoria, Istoria universală în acest tragic spectacol.”
Luându-şi numele de la micul castel construit la începutul anilor 1000, Habichtsburg, “Castelul Uliilor” şi ajungând să dea îl dea unui Imperiu, Habsburgii “străjuiesc la intrarea Istoriei asemenea portarilor vienezi la porţile palatelor, vara purtând pantaloni albi şi bastolul de sergent-major”. Istoria lor, începând cu Rudolf I, trecând prin lumea lui Carol Quintul, a lui Franz Joseph sau a Mariei Tereza şi sfârşind cu Carol I este, fără dubii, istoria Europei de la apusul Evului Mediu până la începul interbelicului sau, mai exact, este modul în care aceştia au ştiu să construiască, să modeleze şi să înţeleagă această istorie.
