Lucrarea Sacrul și profanul este cea dintâi operă a lui Eliade din spectrul celor dedicate religiilor. Inspirată de lucrarea lui Rudolf Otto, Despre sacru, ea a servit ulterior ca punct de plecare pentru Tratatul de istorie a religiilor și mai apoi pentru Istoria credințelor și ideilor religioase. Sacrul și profanul, deși reprezintă germenele celebrelor lucrări de istorie a religiilor, nu este propriu-zis o carte al cărei subiect se încadrează în această sferă. În această lucrare Eliade nu analizează religii, ci modalități de experiere a sentimentului religios. Este o introducere generală în studiul hierofaniilor.
În această lucrare Eliade operează cu binomul sacru-profan, pe care îl aplică inițial la categoriile spațiu și timp, apoi la natură și în final la viața omului. În concepția lui Eliade, fiecare manifestare a sacrului, în timp sau în spațiu, reprezintă o spărtură în viața cotidiană a omului și îl pune pe acesta în legătură cu divinitatea, reamintindu-i de fiecare dată originea sa divină. Cu fiecare pășire într-un spațiu sacru, omul este răpit de pe pământ, cu fiecare revenire a unui timp sacru, omul evadează pentru un moment din șirul clipelor la fel și retrăiește în sine un eveniment mitologic, cosmologic, ontologic. Viața omului se va încheia atunci când el nu va mai fi în stare să perceapă manifestarea sacrului în viața sa.
