Pe când eram mai mic aveam o carte pătrată, roșie, cu o pălărie așa cum avea bunicul pe care scria: Să râdem cu Nea Mărin. O citeam periodic și râdeam cu lacrimi. Era una dintre cărțile mele favorite. Am plecat de acasă, cartea a rămas acolo și, din păcate, s-a pierdut. Din fericire, editura Humanitas s-a hotărât să reediteze volumul, reeditare care m-a bucurat nespus pentru că am din nou volumul care mi-a adus zâmbetul pe buze acum mulți, mulți ani.

Să râdem cu Nea Mărin conține majoritatea schițelor pe care cei mai în vârstă le știu de la televizor, cei mai tineri de pe youtube. Nu cred că este persoană care să nu-l placă pe Nea Mărin odată ce i-a auzit poveștile. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de graiul oltenesc, de năzbâtiile lui Sucă și de concluziile care mai de care mai amuzante ale lui Nea Mărin.

Deși schițele au fost scrise în jurul anilor 80, volumul de față este dovada clară a faptului că umorul de calitate nu cunoaște vârstă și e ca și vinul: cu cât mai vechi, cu atât mai delicios.