Un scriitor, fie el poet sau prozator, nu este doar un visător ce-și caută inspirația în stări de transă și a cărui unică grijă este să scrie lucruri frumoase, indiferent dacă sunt reale sau imaginare, doar pentru a aduce astfel lumii câte un strop de plăcere sau alinare. Un scriitor care se respectă trebuie să fie și un om lucid, cu picioarele pe pământ, atent la tot ce se petrece în jurul lui, care imortalizează în scris imagini ale realității înconjurătoare, indiferent dacă acestea spun povești fericite sau adevărate tragedii. Iar Khaled Hosseini este unul dintre acești scriitori. De altfel, el a și demonstrat prin romanele sale devenite bestseller – „Vânătorii de zmeie”, „Și munții au ecou” și „Splendida cetate a celor o mie de sori” – că este un fin cunoscător al problemelor ce frământă lumea arabă și că principalul scop al scrierilor sale este acela de a le înfiera cu scopul de a ajuta astfel la schimbarea mentalităților și la crearea unui climat de normalitate. 

Noua sa carte, „Rugă către mare”, vizează o nouă problemă majoră cu care se confruntă populația din Orientul Mijlociu: războaiele interetnice și religioase ce-i obligă pe civili să-și caute pacea și liniștea în Europa. Deși scrisă sub forma unei povești pentru copii, „Rugă către mare” este o cronică cât se poate de realistă și de obiectivă a problemei migranților, atrăgând atenția, în primul rând, europenilor, că mulți dintre cei ce pornesc spre „bătrânul continent” cu speranța într-o viață mai liniștită își găsesc sfârșitul pe marea atât de capricioasă, ce smulge fără niciun scrupul pe părinți de lângă copiii lor sau invers. Este o carte neagră, dedicată celor înghițiți de valuri, o carte-lacrimă, ce marchează limita de jos a speranței unei vieți mai bune.