Am 30 de ani şi am studiat timp de 11 ani teologie ortodoxă. Încă de pe băncile Seminarului am îmbinat dragostea pentru cunoaşterea lui Dumnezeu cu aceea pentru cunoaşterea oamenilor, ajungând mai degrabă la o pasiune pentru antropologia creştină, pe care am încercat tot timpul să o îmbogăţesc cu  „poveşti despre oameni” culese din domenii cât mai diversificate de cunoaştere: istorie, psihologie, filozofie, dar mai ales literatură, pentru că în ea se contopesc uneori toate formele de cunoaştere.

Astfel, am îmbinat dintotdeauna lecturile teologice cu scrierile marilor clasici ai literaturii române şi universale. Dar, în tot acest timp, marea mea dragoste a rămas poezia.

În ultima perioadă, o sinteză pe care nu am reuşit să o controlez, lăsându-mă mai degrabă furat de ea, mi-a condus paşii spre minunata lume a realismului magic şi a suprarealismului.

 

Autori preferaţi:

Din literatura rusă: Dostaievski, Gogol;

Din literatura germană: Rilke, Hese;

Din literatura franceză: Hugo, Sartre, Francoise Sagan;

Din literatura italiană: Papini, Baricco;

Din literatura britanică: Shakespeare, Byron;

Din literatura nord-americană: Witman, Hemingway;

Din literatura sud-americană: Marquez, Cortazar;

Din literatura română: Caragiale, Creangă, Eliade, Andrei Pleșu, Bacovia, Nichita Stănescu, Gellu Naum, Cosmin Perța, Octavian Soviany;

Din literatura religioasă: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sf. Teofil Zăvorâtul, Sf. Siluan Athonitul, N. Steinhardt, Savatie Baștovoi, C.S. Lewis.

Domenii de interes: religie, poezie, literatură pentru copii, literatură de orice gen (exclus S.F., thriller, polițist).

Ultimele articole

Să nu lași moartea să te găsească

05 August, 2021

Bogdan Răileanu este fără doar și poate unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani, fiind apreciat în egală măsură și de publicul cititor și de criticii literari. A debutat în anul...

Manasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată

05 August, 2021

Mani Steinn Karlsson este un puști islandez de șaisprezece ani, care de la vârsta de șase ani, de când rămâne orfan, este luat în grijă de o bătrână rudă de-a sa, o soră a bunicii sale. El poartă cu s...

Povestiri din singurătate

05 August, 2021

Volumul „Povestiri din singurătate” reprezintă cântecul de lebădă al lui Ivo Andric, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din 1961, fiind alcătuit din ultimele sale scrieri, și publicat postum,...

Am ADHD, dar învăț să-l controlez

05 August, 2021

Lucas are ADHD, o tulburare de comportament, din cauza căreia nu se poate concentra, nu are astâmpăr, nu are răbdare, sare peste anumite etape, lasă lucrurile neterminate și poate cel mai grav, nu îi...

De ce să respect reguli când aș putea să mă joc!

05 August, 2021

Tatiana este o fetiță cât se poate de obișnuită. Aș putea spune chiar că ea este, în această carte, portavocea copiilor de pretutindeni și poate chiar din toate timpurile. Prin ce se definește ea? Sim...

Dacă aceasta ar fi o poveste

15 Iulie, 2021

Hannah Geller este o fetiță de zece ani. Este pasionată de ortografie, disciplină la care este cea mai bună din școală, și de povești. S-ar putea crede că pentru ea viața este o poveste frumoasă. Numa...

Odd și Uriașii de Chiciură

15 Iulie, 2021

A fost odată, în nordul îndepărtat, în vremea vikingilor și a zeilor lor, un băiat ciudat pe nume Odd, un nume considerat norocos, care însemna „vârf de sabie”. Numai că de el se țineau scai mai mult...

Bunicul meu are Alzheimer

15 Iulie, 2021

Robert, personajul acestei povești, își iubește foarte mult bunicul și îl vizitează cât poate de des, împreună cu sora lui mai mică. Însă de la o vreme, bunicul se comportă ciudat, iar înainte de noua...

Și eu pot!

15 Iulie, 2021

Adrian este un băiețel care, din cauza unor probleme medicale la picioare, este nevoit să se deplaseze într-un scaun cu rotile. Pentru el acest lucru nu este aproape deloc supărător. În principiu s-a...

A fost odată un alfabet

02 Iunie, 2021

Dragi prieteni, Oliver Jeffers, care vă este cu siguranță cunoscut cel puțin grație celor două povești ale sale despre călătoria creioanelor colorate, dacă nu cumva și datorită poveștii Copilul din ca...

1 2 3 4 ... 103

Urmărește-ne pe Facebook

Fani ai ficțiunii, uniți-vă! E timpul să faceți o alegere grea. ✨

Posted by Cartepedia on Thursday, 29 September 2022

Mulți autori suedezi scriu bine, dar Fredrik Backman are ceva special. ? Care este prima carte pe care ai citit-o de la el?

Posted by Cartepedia on Friday, 28 October 2022

7️⃣ noiembrie este o dată încercuită în #calendarulscriitorilor. Acum 109 ani, într-o zi cu soare sau fără (nu prea știm...

Posted by Cartepedia on Monday, 7 November 2022