Debutând ca un pseudo-interviu cu un oarecare scriitor celebru, continuând ca un pseudo-eseu despre meandrele scrisului creativ și ale inspirației, transformându-se treptat într-o pseudo-ficțiune rămasă doar în mintea scriitorului și încheindu-se în atmosfera tipică unui roman în toată puterea cuvântului, cartea Rime despre viață și moarte se prezintă drept un hibrid, aparent greu de încadrat în vreuna dintre categoriile enumerate mai sus, având în proporții aproximativ egale componente specifice fiecărei în parte. Un hibrid ce îmbracă totuși, grație priceperii autorului de a jongla cu vasta ofertă de stiluri literare, haina unei simfonii literare. Dacă trebuie totuși să îi dăm o încadrare, aș propune să fie etichetată drept literatură și atât.
Pentru că, sub pretextul de a scrie o carte despre cum ia naștere ficțiunea în mintea unui autor, Amos Oz reușește să ofere cititorilor săi un adevărat regal literar. Care pare a fi rețeta lui? Mai întâi crează „ad-hoc” personaje noi cu povești de viață sfâșietoare și personalități bine definite, cărora le atribuie un trecut, le ghicește un prezent și le oferă privilegiul unui viitor, seamănă în mintea acestora întrebări existențiale despre sensul vieții, al dragostei și al morții, garnisindu-le sufletul cu frustrări, obsesii și idealuri; dozează în cantități optime drama cu comedia și condimentează totul cu erotism și senzualitate; și nu în ultimul rând realizează adevărate bijuterii stilistice prin descrierile de chipuri, stări, gesturi și fapte. Astfel dă naștere unui autentic (micro) roman menit să suresciteze resorturile cele mai obscure și cele mai intime din mintea și sufletul cititorului.
