Poveștile lui J.L. Borges din Relatarea lui Brodie pot fi considerate întrucâtva și povestiri, întrucât, cel puțin o mare parte dintre acestea, surprind fapte și întâmplări din viața de odinioară a argentinienilor de rând, pasibile de a fi fost reale. De altfel, și modul în care acesta le narează, ca și cum fie ar fi fost de față, fie le-ar fi auzit povestite de la oameni de încredere, le dau un aer de veridicitate. De altfel, de ce nu ar fi posibil ca o femeie să bage zânzanie între doi frați, ca o văduvă să ucidă în numele onoarei soțului său și a propriei salvări de la pieire sau ca două pumnale ce au aparținut unor vașnici rivali să retrezească în trupul celor ce le ating, peste zeci de ani, sămânța de duel? În fond, grădina lui Dumnezeu e mare. Dar nici cea a imaginației lui Borges nu se lasă mai prejos, ci îi face o concurență acerbă.

Și dacă tot am adus vorba despre cele sfinte, fie doar și prin prisma unei zicale populare, trebuie spus că în poveștile din acest volum este exploatată, uneori mai vag, alteori mai pregnant,  și raportarea destul de stranie a argentinienilor din lumea rurală la dimensiunea religioasă a vieții. Iar în acest sens, deosebit de relevante sunt poveștile Evanghelia după Marcu și Relatarea lui Brodie, din finalul cărții. Citindu-le, mi-a zburat gândul imediat la volumul de eseuri Biblia după Borges al cardinalului Gianfranco Ravasi, apărut la noi tot la editura Polirom, pe care, de altfel, vă recomand să îl citiți, pentru o mai bună înțelegere a operelor lui Jorge Luis Borges.