Recunoștința

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 31 Ianuarie, 2018
1969

Pentru cea mai mare parte dintre oameni, bătrânețea și boala sunt motive de adâncă durere, de frustrare, de disperare. Iar apropierea morții este de-a dreptul un motiv de panică. Nu la fel se pare că au stat lucrurile și pentru Oliver Sacks, personalitate marcantă atât în domeniul științific, cât și în cel artistic, medic și scriitor deopotrivă, care în intervalul 80-82 de ani a redactat patru eseuri în care își arată recunoștința față de tot ce a trăt, simțit, și realizat în viața sa.

Deși bolnav în fază terminală, el găsește puterea de a se bucura de ultimele fărâme de viață. Își face o retrospectivă lucidă a vieții și își dă seama că a trăit exact așa cum a dorit, că și-a asumat fiecare pas și fiecare decizie importantă și că, sub nicio formă, nu are ce să-și reproșeze sieși în primul rând, și nici celor din jur. Cele patru scurte eseuri cu vădite nuanțe testamentare sunt o monstră de luciditate și de împăcare cu sine, de zile mari. Iar umorul subtil ce le străbate pe fiecare în parte este o dovadă de netăgăduit a faptului că, deși trupul îmbătrânește și se supune legilor fizice, chimice și biologice, spiritul poate rămâne perfect sănătos, atâta timp cât elimini din vreme orice urmă de frustrare nejustificată sau de regrete tardive. 

Recunoștință
Recunoștință
Oliver Sacks
Vezi cartea
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram