"French kissing in New York" a fost una dintre acele lecturi simpatice care îți face inima să tresalte pe ici colo, dar cel mai mult, trecând peste poveştile romantice, mi s-a părut o carte despre descoperirea de sine.
Autoarea Anne-Sophie Jouhanneau a mai scris şi cartea "Săruturi și croissants", o carte lăudată pe care abia aştept să o citesc pe viitor. Stilul autoarei e foarte simpatic, ușor de parcurs aşa că această carte este partenera ideală în special pentru vacanța de vară.
"Am învățat foarte mult în cele câteva luni petrecute aici, dar una dintre cele mai importante lecții a fost că planurile nu au niciun sens dacă stau în calea vieții." (p.271)
O poveste de dragoste ca în filme
Margot este o tânără care se îndrăgosteşte nebuneşte de Zach, un tip cu care se cunoaşte într-o noapte magică la Paris. Își fac o promisiune pentru a se revedea in NY peste 1 an, timp în care Zach are să călătorească. Cu toate că modul în care ei stabilesc să se reîntâlnească nu prea pare să le ofere şanse multe, Margot rămâne cu gândul la marea ei dragoste timp de 1 an şi face tot posibilul să ajungă la locul special de întâlnire.
Impletindu-se cu dorința ei de a lucra într-un job culinar, vizita la NY este pentru Margot o călătorie cu suişuri şi coborâşuri, oferindu-i o viziune mai clară asupra vieții și deschizându-i ochii. Planurile ei inițiale se modifică încă din primele momente, fapt ce o face să se îndoiască de toată viața ei.
Uneori planurile nu merg aşa cum îți imaginezi, dar uneori pot merge chiar mai bine și să evolueze în ceva mai frumos. Apariția lui Ben în viața lui Margot nu pare chiar întâmplătoare. Mi-a plăcut de relația lor care se conturează drăguț și treptat, neînțelegerile dintre aceștia ducând apoi spre o evoluție a ambelor personaje. Abia aștept să mai citesc poveşti romantice, dar şi poveşti despre viață.
Viaţa ne oferă oportunităţi de care ar trebui să profităm. Deciziile pe care le luăm ne lovesc de oameni şi situații de la care şi din care trebuie să învățăm pentru a deveni cea mai bună versiune a noastră. "French Kissing in New York" este un bun exemplu despre o nouă viziune asupra vieții.
Vouă vă plac cărțile romantice din care aveți ceva de învățat?
