Am citit romanul lui Jim Crace păstrând în mine o senzație stranie. Cuvintele pe care le citea păreau mereu să sape mai adânc, povestea fiind mai degrabă metaforică decât realistă. Cu cât avansam mai mult cu atât începeam să înțeleg de ce eram atât de fascinat. Nu am reușit până la finalul romanului să îmi dau seama nici unde se petrece acțiunea, nici când. Personajele lui Crace sunt oameni ce trăiesc într-o lume uitată în care legătura lor cu pământul pe care îl muncesc zi de zi și de care depinde viața lor le dictează fiecare mișcare. Atunci când această legătură riscă să dispară și ei sunt nevoiți să se adapteze, lucrurile devin mai complicate.

Acțiunea se petrece în numai 7 zile și începe prin apariția în apropierea satului a unor străini. Echilibrul vieții de zi cu zi este dat peste cap de fiecare dată când un alt personaj apare, o singură săptămână fiind îndeajuns pentru a-i convinge pe săteni că viața lor se va schimba în întregime dacă nu își părăsesc locurile natale. Întregul roman este o metaforă întunecată a schimbării și a apariției unei noi lumi construită pe ruinele celei vechi, o lume care îi alungă încetul cu încetul pe toți cei care nu reușesc să se adapteze.