În literatura românească, genul literar fanatsy este o specie pe cale de dispariție. Oare de ce? Să nu mai existe oare cerere din partea publicului cititor? Cu siguranță nu aceasta este problema. Valul de cititori avizi după „Urzeala Tronurilor” sau „Stăpânul Inelelor” dezminte această ipoteză cu vârf și îndesat. Să ducem noi, românii, lipsă de subiecte ce ar putea deveni tema centrală într-un fantasy pur românesc, care să asigure și originalitatea unui demers de acest fel? Unii s-ar grăbi să spună da, noi românii nu avem subiecte originale pentru acest gen literar. Dar aceasta nu face altceva decât să dea la iveală o mare doxă de ignoranță privitoare la mitologia românească. Pentru că, numai amintindu-ne de basmele copilăriei noastre, oferite de povestitori și culegători dedicați ca Ion Creangă, Petre Ispirescu, Ioan Slavici, ne putem lesne aminti de Feți-Frumoși, zmei, lei-paralei, greuceni cu puteri supranaturale, cai fermecați, lighioane fel de fel. 

A venit însă timpul ca și literatura românească contemporană să se bucure de un nou basm și totodată de un fantasy 100% românesc. Iar aceasta, grație curajului scriitoarei Moni Stănilă de a-și măsura forțele creatoare cu tezaurul mitologic al românilor. Aceasta a scos din lada de zestre a străbunilor o credință de mult adormită, aceea în existența solomonarilor, acei preoți-vrăjitori ce asigurau corespondența cu lumea spiritelor, în vremea vechilor daci. În jurul acestora, ea a țesut o poveste demnă de a sta alături de cele ale lui George R.R. Martin și J.R.R. Tolkien, întrucât reușește, la rândul său, să creeze o lume specială în care să își plaseze poveste. O lume împărțită între Colonii, dintre care se remarcă, firește, Colonia Românească, populată de oameni și Pădurea Întunecată a celor Nouă Cetăți, populată atât de duhuri rele, cât și de duhuri bune. 

Eroul principal al poveștii este tânărul Ionuț, strănepotul solomonarului Ilie, care este ales să conducă lupta forțelor Binelui împotriva alianței duhurilor potrivnice. Faptul că va ieși învingător este deja dinainte știut, doar aceasta este paradigma oricărui basm. Dar modul în care va ajunge să biruiască forțele răului este într-adevăr demn de urmărit. Pentru că în această zonă a poveștii, Moni Stănilă își înzestrează eroul cu o serie de virtuți pur creștinești, care îl vor face să se ridice întotdeauna, din punct de vedere moral, deasupra tuturor uneltirilor vrăjmașilor celor văzuți și nevăzuți. Iar această abordare cvasi-teologică este menită de a arăta că neamul românesc a răzbit peste veacuri, tocmai datorită înrădăcinării sale în stânca dură a învățăturii creștine, milenare.