Războiul pisicilor

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 30 Noiembrie, 2019
1969

Cel de-Al Doilea Război Mondial a fost fără doar și poate cel mai cumplit genocid din istoria umanității. Iar țările implicate în această conflagrație au resimțit tirania urii dintre popoare până în cele mai delicate aspecte ale vieții lor. De exemplu, în orașul rusesc Leningrad, actualmente Sankt-Petersburg, din cauza izolării totale și a alimentării tot mai deficitare cu hrană, s-a iscat o foamete atât de mare încât unii oameni au ajuns să mănânce alți oameni. Iar cei ce au mai rămas cu un strop de inimă în ei, pentru a nu-și devora semenii, au ales să sacrifice pisicile pentru a putea supraviețui foametei. Numai că, în scurt timp, dispărând pisicile, a avut loc o adevărată invazie de șobolani, care, dincolo de faptul că distrugeau totul în calea lor, mai erau și purtători de boli și maladii. 

Pentru că oamenii nu reușeau nicidecum să le țină piept mizerabilelor creaturi, s-a dat ordin să fie aduse din celelalte orașe cât mai multe pisici. Așa a început „Războiul pisicilor” care a scăpat Leningradul de șobolani și totodată a readus în sufletele localnicilor o briză nouă de speranță, care i-a ajutat să câștige și războiul cel adevărat, punând astfel capăt atât foametei cât mai ales domniei fricii, a nesiguranței și a neputinței. Să fie aceasta o carte pentru copii sau o carte despre război? În mod cert este o carte despre pisici, iar unde apar pisicile, se știe că e rost de veselie și voie bună. Însă este și o carte despre război, și nici măcar pisicile nu pot șterge cu buretele ororile petrecute în timpul acestuia. Cel mult, le pot înmuia puțin. Oricum, războiul e război, iar copiii trebuie să știe și ei ce înseamnă asta, tocmai pentru a le sădi în suflete ideea că războiul nu aduce cu sine decât dezastru și groază. Și să lupte mai mult pentru pace și bună înțelegere între toți oamenii de pe pământ.

Războiul pisicilor
Războiul pisicilor
Vasile Ernu
Vezi cartea
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram