Rătăcitorii

Cartepedia
Cartepedia 06 Mai, 2014
5
“Imediat ce reuşeam să adun nişte bani, o porneam din nou la drum”

Greu de decis dacă-i o carte de ficţiune ori nonficţiune. Scriitoarea poloneză, Olga Tokarczuk, ne ademeneşte într-o lume în care rătăcim ca într-un cabinet de curiozităţi: flashuri dintr-un hotel, un aeroport, un tren, un peron, o stradă, un oraş, alt oraş, toate acestea se perindă fulgurant pe ecranul minţii noastre. Cartea aceasta este alcătuită dintr-o suită de însemnări aparent fără legătură, dar, la o privire de ansamblu, ele se grupează în jurul motivului călătoriei şi trăirii fruste.

Ştim despre autoare că a studiat psihologia, chiar a şi profesat o perioadă terapia şi că este o simpatizantă a lui C.G. Jung. Ea pare, aşadar, să fi plecat în căutarea animusului, a acelui eu arhaic ascuns în fiecare din noi. Orice frântură de gând, imagine ori întâmplare este consemnată. Citind-o pe Olga Tokarczuk avem senzaţia că ne aflăm într-un tren ce parcurge în mare viteză un drum presărat de tuneluri. Tuneluri care rezervă timp introspecţiei.

Cartea se prezintă ca un colaj postmodernist pe fundalul mişcării constante. A trăi este echivalent cu a simţi şi condiţia e să schimbi decorul zilnic. Rutina aceluiaşi decor nu ne poate îmbogăţi cu un cumul de stări ori experienţe egal cu cel pe care ni-l aduce, în schimb, necunoscutul călătoriei.

Rătăcitorii
Rătăcitorii
Olga Tokarczuk
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram