Profetul lui Kahlil Gibran este fără doar și poate una dintre cele mai răspândite și cele mai citite cărți de înțelepciune din întreaga lume. Drept pentru care ea este periodic reeditată și oferită spre lectură și luminare noilor generații de oameni însetați de cunoaștere spirituală. Dar ce anume face atât de specială această carte? 

În ceea ce mă privește, am citit-o abia acum, de curând, mai degrabă din curiozitate. Nu mă așteptam să găsesc în paginile acesteia adevăruri răvășitoare, care să-mi zdruncine modul de a gândi și sistemul de valori. Dar după primele fraze, am uitat complet de gândurile cu care am început să citesc. Și nu pentru că aș fi descoperit ceva cu adevărat răvășitor, ci din cu totul alt motiv. Căci nu am găsit decât învățături pe care le știam, dar care dormeau de ceva vreme în cămările sufletului. Iar lectura Profetului nu a făcut altceva decât să mi le trezească. Și nu este deloc puțin lucru. Ceea ce m-a surprins în mod plăcut la această carte a fost modul în care este scrisă: autorul vorbește despre lucruri comune ca iubirea, copiii, familia, bunătatea, cumpătarea, pacea inimii și altele asemenea despre care vorbesc și multe altă cărți de înțelepciune, dar o face duios,  sub formă de poveste, abundând de formulări poetice, emanând o energie pozitivă, generatoare de speranță și încredere. Și mi-a mai plăcut faptul că nu face nicio referire la vreo religie anume, cartea fiind la fel de bună spre formare spirituală și pentru creștini și pentru musulmani și pentru iudei și pentru hinduși sau budiști. Ceea ce din nou este foarte important, mai cu seamă pentru că marea majoritate a cărților de spiritualitate sunt scrise din perspectiva teologică a unei anumite religii. Din aceste considerente, aș pune Profetul lui Kahlil Gibran alături de Pescărușul Jonathan Livingston a lui Richard Bach și de Marele Turnir al Religiilor a lui  Shafique Keshavjee.