Am citit recent un interviu al unui autor român de science fiction care menționa, printre altele, posibilitățile înguste pe care le mai are scriitorul de literatură de anticipație într-o eră a celerității avansului tehnologicului cum e a noastră. În acestă perioadă de dry spell, să pui mîna pe un roman, ce-i drept, scris acum zece ani, care pune într-o formă fizică probleme teoretice precum acest nod gordian matematic care dă titlul romanului sau desfășurarea dimensiunilor necunoscute încă ale unui simplu proton e o desfătare nu doar pentru cei cu habar serios în ce privește științele exacte, ci și pentru orice cititor mînat de curiozitate. 

Cixin începe să-și țese povestea în perioada Revoluției Culturale chineze care a exterminat și a redus la tăcere vocile elitei intelectuale a vremii. Devine ușor să capeți scîrbă față de umanitate după ce ai experimentat pe propria piele ororile unei astfel de curățiri. Așa că în momentul în care prinzi un semnal din spațiul extraterestru cum că niște extratereștri ar avea nevoie de o planetă ca a ta, nu doar că le răspunzi, dar te și asiguri că vor fi primiți cum se cuvine de crema societății științifice. Cum se face asta vă las să descoperiți singuri. Să-mi scrieți după, cum a fost?