Printr-un straniu declic, Tolia realizează că nu face altceva decât să trăiască din inerție o viață în care nu mai are niciun rol, pentru că soția sa are de mult timp un amant, iar el este șomer, deci nici titlul de cap de familie nu i se mai potrivește. Trezirea însă îl aruncă în brațele depresiei, iar de aici la ideea de a muri nu mai este decât un pas. Însă nefiind în stare să se sinucidă, decide să își însceneze asasinarea, plătind un killer profesionist să îl lichideze, dându-se drept amantul soției sale. După ce își trăiește ultimele zile având acuta conștiință că viața sa se va încheia la momentul stabilit, va fi surprins să constate că, printr-un bizar concurs de circumstanțe, uciderea sa nu a mai avut loc. În următorul moment, în sufletul său se redeșteaptă pofta de viață, astfel încât va face tot posibilul ca moartea sa să întârzie cât mai mult. Iar cea mai bună garanție pentru o viață lungă este schimbarea rolurilor cu killer-ul său, fiind convins că acesta nu se va opri până nu își va duce misiunea la bun sfârșit. Schimbare de roluri se va manifesta însă și în alt fel, întrucât Tolia, simțindu-și conștiința încărcată pentru eliminarea celui ce ar fi urmat să-l elimine, decide să își spele vina față de familia acestuia și în special față de frumoasa lui văduvă.
Prieten drag, tovarăș al răposatului este un roman de mici dimensiuni, dar de o intensitate remarcabilă, în care Andrei Kurkov reușește din câteva tușe, deopotrivă epice și lirice să ilustreze atât câteva episoade din viața lui Tolia, și prin extensie a câtorva personaje cu care acesta interacționează, cât și decorul unui Kiev postsovietic în care natura își arogă superioritatea în fața oamenilor rămași într-o stare de dezorientare cronică. Împletind cinismul cu ironia și uneori cu poezia, Kurkov se prezintă ca un vrednic urmaș al lui Gogol, descendență ilustrată fascinant în finalul romanului, de care însă reușește să se desprindă, în principal prin simplitatea frazării și mai ales prin mutarea subtextului în text, fapt ce provoacă cititorul la experiența inedită de a încasa frontal tot debitul de sensuri pe care autorul le-a așezat în fiecare frază.
