Florin Iaru, unul dintre stâlpii literaturii optzeciste, afirmat ca poet odată cu apariția antologiei Aer cu diamante, unde semnează alături de Cărtărescu, Coșovei și Stratan, se afirmă acum și ca prozator de mare finețe. Aș putea spune că și-a păstrat intact peste ani aerul cu diamante, șlefuind totul în jurul său, astfel încât el și din proză face tot poezie.

Volumul Povestiri cu final schimbat adună la un loc o serie de proze scurte ce au ca particularitate stilistică realitatea unor finaluri dadaiste, în sensul că îți dă senzația că sunt tăiate din alte povești și lipite la întâmplare pentru a compensa o bruscă lipsă de inspirație, pentru a încheia firesc povestirea în curs. Se realizează astfel un joc aparent copilăresc ce dă o savoare inedită întregului volum. Se crează o atmosferă de 1 aprilie când nici nu știi de unde vine farsa, iar asta te face să râzi instantaneu și perpetuu. Nici nu observi că între timp în jur, adică în poveștile de față, se întâmplă adevărate drame sau chiar tragedii, cum este cazul, de exemplu, cu tânăra mireasă ce este băgată la cuptor, cu mărul în gură, pentru a servi de hrană nuntașilor nesătui ce nu se mai dau duși la casele lor.

Așadar, o colecție de povestiri ce ar putea fi foarte bine realiste de nu ar fi aceste finaluri schimbate ce le transformă în comedii negre, proze absurde, sau povești pentru copiii ce adoră să citească cu lanterna pe sub plapumă, după ce adorm adulții...