El, orbit de propria-i neputință de a fi bărbat în adevăratul sens al cuvântului; ea, neputând să scape de orbirea sufletească ce i-a pecetluit viața din cauza unei copilării negre. El, călcând pe cadavre, pentru orice faptă măruntă ce i-ar putea asigura „nemurirea”; ea, călcată în picioare cândva, de un cadavru viu, pare sortită să reitereze zilnic perpetua moarte a sinelui. Împreună, au un copil. Obligat să poarte în viață bagajul unui mariaj ratat dintre doi oameni ce nu și-au pus în comun decât frustrările, pe care le-au asmuțit unele împotriva celorlalte, într-un război mut, absurd și aparent fără de sfârșit. 

În Portbagaj, Ciprian Măceșaru se dovedește a fi un foarte fin portretist. Și unul foarte complex. Pentru că dincolo de faptul că surprinde cele mai ascunse trăsături ale celor două personaje, el desenează simultan și portretul unei căsnicii ce poate fi, din păcate, a oricui.

O lectură sfâșietoare la finele căreia, orice cititor responsabil, se va uita, cu siguranță, în oglinda propriului suflet.