În anul 1929, poetul spaniol Federico Garcia Lorca merge în Statele Unite ale Americii, dar nu mânat de tentația de a trăi „visul american”, ci strict în calitate de bursier la Columbia University, cu scopul de a-și perfecționa tehnica scriitoricească. Nu se știe dacă celebra școală sau mai degrabă crunta realitate americană l-au făcut să scrie poemele publicate ulterior în volumul Poeta en Nueva York, dar cu siguranță această experiență a însemnat momentul maturizării atât umane cât și scriitoricești a acestuia. Poemele cuprinse în acest volum surprind din plin coșmarul american (iar ghilimelele lipsesc intenționat), mai exact întreaga panoplie de nedreptăți sociale și umane aplicate la scară largă persoanelor de culoare, evreilor și în general marginalilor, fie ei și americani pur-sânge.
Având o luciditate sfredelitoare și o forță poetică de invidiat, F.G. Lorca radiografiază prin versuri de o profunzime uluitoare o țară a contrastelor, în care luminile excesive din inima New Yorkului nu fac altceva decât să distragă atenția de la întunericul în care își duc viața cei mai puțin norocoși, cei pentru care „legea junglei” s-a dovedit necruțătoare. Dovedindu-se un abil mânuitor al cuvintelor, pe care le folosește atât ca arme, cât și ca leacuri, acesta atacă virulent lipsa crasă de umanitate cu care sunt tratați „oropsiții sorții”, și în același timp se apleacă asupra lor, ca și cum ar fi unul de-al lor, încercând să le îngrijească rănile și să le ridice moralul.
Din punct de vedere estetic și stilistic, poemele din Poetul la New York sunt un veritabil regal al suprarealismului hispanic. Iar grație manierei impecabile în care au fost traduse în limba română de către Marin Mălaicu-Hondrari, ne putem bucura și noi de geniul lui Federico Garcia Lorca, care ni se transmite astfel aproape în starea sa genuină.
